Un prieten m-a rugat să scriu un editorial cu titlul „Oraşul care nu merită nimic”. Exasperat că zălăuanii nu participă la manifestări culturale, prietenul meu a căzut într-o stare vecină paradoxal cu furia şi cu resemnarea. „Oraşul care nu merită nimic”? Cam „tare”! Poate „zălăuani care nu merită nimic!” Ori „sălăjeni, şimleuani, jibouani etc. care nu merită nimic!” Poate. Câţi ar fi, totuşi?
Bingoizii care nu ies prin târg decât pe bază de trei mici şi o bere. Asezonate cu Salam şi Minune. Şi „finuţii” care latră că „nu este cultură” dar nu participă ca organele dintr-un (probabil) cunoscut banc, cumpărându-şi bilet, nici măcar la un spectacol de teatru. Şi jurnaliştii care nu îşi mişcă fundul din redacţii, funcţionând doar pe bază de comunicate, aşteptate ca un câştig la loto. Şi unele „oficialităţi” care nu au treabă cu „cultura” nici măcar în (pre)campanie electorală. Şi unii primarii, care atunci când aud cuvântul „cultură” scot brişca, pe lângă fals moromeţiana (ce barbarism!) exclamaţie „N-am!”. Şi câte alte asemenea „categorii” nu s-ar putea aminti aici, cu furie şi cu resemnare.
Cred însă că merită să lăsăm deoparte şi furia şi resemnarea. Pentru că vina, dacă există, nu poate fi numai a potenţialilor beneficiari ai celebrelor manifestări culturale de dor şi jale. Nu e toată lumea „proşti”, iar numai organizatorii neşte deştepţi. Dacă ar fi să parafrazăm mult – prea – celebra zicere „caţavenciană” (ce barbarism!), „şi publicul nostru, care este la fel de inteligent ca noi”.
Hai, lăsaţi ciomegele, topoarele, flegmele (se aude, forumişti ai patriei?), isteriile, frustrările, orgoliile şi cugetaţi oleacă, aşe în botă (sau în mop, mă rog):
1. De ce vă interesează aşe de mult „cultura” când aproape tăt în ziua de azi e legat de bani?
2. Dacă nu vă interesează, de fapt, „cultura”, de ce strigaţi că „nu este cultură”?
3. Care a fost şi când „ultima” carte citită de dvs.?
Ne putem „juca” mult şi bine cu „false” silogisme. Nu aista îi baiul. Vorba Nănaşilor, lelea Europa îi plecată de acasă. Şi prea mulţi nu văd că în uşă îi pusă mătura. Mă rog, bota.